Știri / 2019.04.16.
Teatrul Örkény vine pentru prima dată la Oradea
Teatrul Szigligeti din Oradea organizează, între 1 - 5 mai, a VII-a ediție a Festivalului „HolnapUtán” („Poimâine”). Festivalul de teatru și multiart are ca scop crearea unui for pentru tineri artiști de teatru, cu implicarea celor mai importante ateliere teatrale din regiune. La ediția din 2019, publicul este așteptat la 12 spectacole prezentate de 8 trupe din 3 țări, între care și „Secondhand” al Teatrulul Örkény István de la Budapesta.
În 3 mai, de la ora 19, una dintre cele mai îndrăgite trupe din capitala Ungariei vine pentru prima dată la Oradea. Apreciata trupă ne aduce la festival spectacolul „Secondhand”. Producția bazată pe romanele documentare ale Svetlanei Alexievici tematizează, cu mult umor, fenomenele sociale din fostele state sovietice, dar și condițiile din țările blocului răsăritean, la fel de actuale și astăzi. Spectacolul este montat pe scenă de regizorul László Bagossy, împreună cu studenții la regie ai Universității de Artă Teatrală și Cinematografică de la Budapesta, și îi are în distribuție pe unii dintre cel mai mari actori ai teatrului maghiar precum Judit Pogány, Imre Csuja, Eszter Csákányi, Kriszta Bíró sau Csana Polgár.
Programul integral al Festivalului „HolnapUtán”, ajuns în acest an la a șaptea ediție, este disponibil pe site-ul oficial al evenimentului și al Teatrului Szigligeti (www.holnaputan.szigligeti.ro, www.szigligeti.ro ), respectiv pe paginile noastre de Facebook. Vă informăm că programul festivalului este accesibil de pe smartphone, prin aplicația FestivApp.
Biletele la spectacolele din cadrul Festivalului „HolnapUtán” sunt disponibile din 18 martie la casieria Teatrului Szigligeti, sau online, pe pagina www.biletmaster.ro. Totodată, organizatorii oferă publicului un abonament la prețul de 60 de lei, valabil pentru patru spectacole la liberă alegere, dar și la unul dintre spectacolele de dans contemporan realizate în cadrul programului Imre Zoltán care urmează să fie jucate în viitorul apropiat în Oradea.